Interviu cu Prof. univ. dr. Alexandru ŢICLEA: Esenţa unui destin: „Noli Tangere…” dreptul muncii

Motto
„Lung este drumul cu reguli,
scurt și eficient prin exemple.”
(Seneca)

Domnul Profesor Universitar Doctor Alexandru Ţiclea este o personalitate marcantă a dreptului muncii din România, avocat de succes, autor prolific, fondator și Director al Revistei Române de Dreptul Muncii. Din interviul acordat vom afla răspunsuri la probleme actuale legate de evoluţia pieţei muncii în contextul flexibilizării și a noilor tehnologii dar și informaţii inedite despre omul și profesionistul Alexandru Ţiclea.

Alina Crăciun: Domnule Profesor Alexandru Ţiclea, pentru cititorii revistei al cărui director sunteţi de peste 20 de ani, vă invit să ne răspundeţi la câteva întrebări, pentru ca noi, toţi cei care citim articolele dumneavoastră să cunoaștem omul, profesionistul și fondatorul acestei reviste.
Deși nu cred că ar mai fi nevoie de o prezentare ţin să trec în revistă, fără a avea pretenţia că acopăr întreaga dumneavoastră activitate profesională, câteva repere care conturează măcar în parte ceea ce înseamnă o carieră de succes.
Din punct de vedere al carierei didactice evidenţiez, fără a acoperi toate ipostazele, faptul că sunteţi profesor universitar doctor din 1994 – iată că acest interviu este un moment aniversar – 30 de ani în această calitate! –, cadru didactic de peste 30 de ani, Doctor honoris causa al Universităţii de Stat din Chișinău, Republica Moldova din 2013, al Universităţii Valahia din Târgoviște și al Universităţii Vasile Goldiș din Arad, conducător de doctorat și cercetător știinţific asociat la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române.
Aţi deţinut funcţia de Decan al Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza și al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Ecologice din București. Tot la această din urmă instituţie aţi deţinut funcţiile de Rector și Vicepreședinte.
Sunteţi avocat în Baroul București de peste 30 de ani și nu în ultimul rând un autor extrem de prolific obţinând numeroase premii de la Uniunea juriștilor, Academia Română și alte asociaţii de profil. În 2021 aţi fost declarat cel mai influent autor de dreptul muncii și fondator al Revistei Române de Dreptul Muncii.
Putem spune, fără îndoială, că aveţi o carieră impresionantă și foarte dinamică.
De ce aţi ales dreptul muncii și ce anume v-a determinat să construiţi cu atâta pasiune noi și noi proiecte de-a lungul vieţii? Care sunt cele mai dragi proiecte pe care le-aţi iniţiat de-a lungul carierei?
Alexandru Ţiclea: Am ales dreptul muncii pentru că mi-a plăcut… munca. Am fost crescut în cultul muncii din copilărie; am luat exemplul bunicilor și al părinţilor, precum al rudelor noastre. Dar, să facem saltul cuvenit. Cu dreptul muncii m-am întâlnit direct, după absolvirea facultăţii, fiind repartizat consilier juridic. În această profesie trebuia să aplic dreptul muncii (și dreptul economic, devenit după 1990 drept comercial).
Unul dintre proiectele foarte dragi în cariera mea l-a prezentat implicarea în fondarea și conducerea acestei reviste – „Revista Română de Dreptul Muncii” – care apare necontenit din 2002. Un alt proiect drag mie este cel de cadru didactic universitar, de autor de literatură juridică.

Am fost crescut
în cultul muncii din copilărie

A.C.: Știu că aţi iniţiat numeroase proiecte pe care nu le-aţi menţionat, dar ne simţim onoraţi ca editori ai revistei că aţi menţionat Revista Română de Dreptul Muncii. Lumea muncii s-a modificat de nenumărate ori de-a lungul carierei dumneavoastră. În acest context nu pot să nu remarc o calitate atât de specifică marilor personalităţi: flexibilitatea. Aţi reușit să actualizaţi permanent dreptul muncii fără să vă îndepărtaţi de la valorile lui fundamentale. Aţi construit noi și noi concepte juridice, adaptate noilor realităţi dar aţi păstrat coerenţa necesară unei ramuri de drept. Aţi clădit practic o ramură drept și aţi fixat repere. Cum aţi caracteriza evoluţia relaţiilor de muncă și a legislaţiei în România? Ce rogrese s-au făcut, ce lacune încă există, la ce să ne așteptăm în viitorul apropiat?
A.Ţ.: Sunt sincer! Nu am clădit eu ramura de dreptul muncii. Aceasta a fost construită odată cu adoptarea Codului Muncii din 1950. Am contribuit însă la consolidarea și afirmarea ei prin publicaţiile elaborate în special după anul 1990. Am luat atitudine fermă, împotriva opiniei apărute în condiţiile adoptării Codului civil actual, conform căreia dreptul muncii nu constituie o ramură distinctă a dreptului, aceasta fiind încorporată în dreptul civil, fiind o parte a acestui drept.
Am demonstrat că dreptul muncii are un obiect propriu de reglementare – raporturile individuale și colective de muncă – că este guvernat de principii specifice, de exemplu cel privind neîngrădirea dreptului la muncă și libertatea muncii, că are o metodă proprie de reglementare, printre izvoarele sale aflându-se contractele colective de muncă, regulamentele interne și regulamentele de organizare și funcţionare ale angajatorilor etc. Pe această temă am publicat un articol în revista noastră intitulat „Noli Tangere …” dreptul muncii în Revista Română de Dreptul Muncii nr. 6/2012.
Relaţiile de muncă sunt cele care se stabilesc între angajatori și angajaţi; reglementate de normele de drept ele devin raporturi juridice de muncă. Evoluţia lor este guvernată de voinţa legiuitorului. Propuneri legislative s-au făcut și se fac, cu siguranţă, în continuare. Au fost și mai sunt lacune. De ce? Pentru că, în opinia mea nu sunt consultaţi specialiști în materie, nu prea se ţine seama de organele de specialitate (de exemplu, de Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social), de doleanţele angajaţilor. O să dau un singur exemplu, Legea actuală a dialogului social nr. 367/2022 a înlăturat lacune din legea anterioară (Legea nr. 62/2011) și a prevăzut posibilitatea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel naţional. Numai că sunt stabilite unele condiţii care fac imposibilă sau inutilă încheierea unui atare contract. Ne referim doar la una dintre acestea, cea mai importantă după părerea noastră. Contractul la nivel naţional nu poate conţine o clauză referitoare la stabilirea salariului minim brut.

Am luat atitudine fermă
împotriva opiniei conform căreia
dreptul muncii nu constituie
o ramură distinctă a dreptului

A.C.: Se pune tot mai mare accent pe echilibrul dintre viaţa privată și viaţa profesională. Multe iniţiative au căpătat expresie legislativă. Cum vor modela piaţa muncii telemunca, munca hibrid și toate instrumentele de flexibilizare ale muncii salariatului? Vor avea impact asupra stilurilor de management, asupra modului de a măsura productivitatea unui angajat? Legat de acest subiect vă rog să ne spuneţi dacă vedeţi și consecinţe negative și care ar fi acelea.
A.Ţ.: Într-adevăr, sub imperiul normelor europene se pune accentul pe un echilibrul între viaţa privată și viaţa profesională. Aceasta presupune, printre altele, utilizarea formelor de muncă la domiciliu și la distanţă, a programelor de muncă flexibile, a programelor individualizate de muncă, precum și a celor cu timp redus de muncă. Sunt reglementate de exemplu concediul paternal și concediul de îngrijitor.
Concediul paternal (de 10 sau 15 zile) se acordă tatălui copilului nou născut pentru a participa efectiv la îngrijirea acestuia. Concediul de îngrijitor se acordă lucrătorilor în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin profesional unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie.
Tot în scopul asigurării unui echilibru între viaţa privată și cea profesională sunt reglementate repartizarea inegală a timpului de muncă și programele individualizate de muncă.
Munca la domiciliu și cea în regim de telemuncă, în cazul cărora programul de lucru nu se stabilește de către angajator ci chiar de către angajat, asigură, în cea mai mare măsură, echilibrul între viaţa profesională a lucrătorilor și cea privată a lor. Ele oferă prilejul deplin angajaţilor posibilitatea să se ocupe de problemele familiilor din care fac parte. În plus, aceste forme de muncă sunt mai eficiente în ceea ce privește productivitatea oferită angajatorilor.
Remarc o singură consecinţă negativă a formelor de activitate amintite: izolarea lucrătorilor de colectivul de muncă din care fac parte. Dar, apreciez că avantajele sunt net superioare faţă de o atare consecinţă negativă.

Flexibilizarea muncii:
Remarc o singură consecinţă negativă: izolarea lucrătorilor,
dar apreciez că avantajele sunt net superioare

A.C.: Un alt domeniu care ne-a luat pe nepregătite prin viteza de dezvoltare este includerea inteligenţei artificiale în munca de zi cu zi. Aţi tratat de multe ori acest subiect în articolele publicate în revistă. La ce să ne așteptăm în următorii ani și când credeţi că efectele noilor tehnologii vor fi suficient de puternice încât să impună măsuri de protecţie socială și care ar fi acelea?
A.Ţ.: Într-adevăr, în mai multe articole publicate în revista noastră, m-am referit la munca roboţilor, la impactul acesteia asupra forţei de muncă. În principiu și cu caracter general utilizarea inteligenţei artificiale și a roboţilor este necesară și utilă. Roboţii au fost creaţi de om pentru a-l ajuta în activitatea profesională, dar și în cea casnică.
Este vorba de o nouă revoluţie industrială, determinată de expansiunea inteligenţei artificiale indispensabilă în robotică. S-a constatat, pe bună dreptate, că roboţii sunt o super-putere; sunt mult mai inteligenţi și au o forţă fizică superioară omului. Ca o consecinţă, munca oamenilor devine tot mai eficientă, mai productivă, mai ușoară. Astfel, roboţii industriali, cu maximă precizie, îndeplinesc munci repetitive, de sudură, montaj, vopsire, care acţionează în construcţii, în imersiune și la altitudini etc. Alţii sunt utilizaţi în zootehnie (îngrijesc animale), în agricultură (culeg struguri), în gospodării (fac curăţenie și ajută oamenii în vârstă).
Roboţii în medicină sunt o realitate benefică pentru bolnavi. Au apărut roboţii artiști (joacă în filme), prezentatori T.V., pictori. Chiar și în sistemul justiţiei sunt din ce în ce mai prezenţi (ajută magistraţii, avocaţii, justiţiabilii).
În următorii ani se va accentua utilizarea inteligenţei artificiale, a roboţilor în procesele de muncă. Dar, sunt semnalate și pericolele: se estimează că până în anul 2030 roboţii vor înlocui 50% din munca omului și până la 800 de milioane de locuri de muncă vor fi pierdute din cauza automatizării. Mai mult, unii specialiști se tem că atunci când roboţii vor căpăta cunoștinţa de sine și bucuria de a trăi vor deveni un pericol pentru omenire. La început vor revendica drepturi egale cu omul, apoi vor acţiona cu gândul de a scăpa de acesta.
Noi suntem optimiști: omul este și va fi superior în ceea ce privește utilizarea inteligenţei artificiale și deci, a roboţilor. Desigur că, în ipoteza în care oamenii vor deveni șomeri din cauza inteligenţei artificiale sau nu își pot găsi din aceeași cauză locuri de muncă, revine statelor obligaţia de a asigura o protecţie socială adecvată.

Utilizarea roboţilor: se estimează că până în anul 2030
roboţii vor înlocui 50% din munca omului

A.C.: Aţi specificat alături de alţi specialiști faptul că trăim a patra revoluţie industrială și că, având în vedere experienţa celei de a treia revoluţii, unele locuri de muncă dispar, altele noi apar. Dar a apărut deja conceptul de postumanism ce presupune înlocuirea omului de către tehnologie. Dumneavoastră credeţi în această abordare a evoluţiei și transformării locurilor de muncă sau fenomenul AI este atât de accelerat și imprevizibil încât poate deregla într-un mod haotic ceea ce știm deja despre muncă?
A.Ţ.: În mare parte am răspuns prin intermediul celui de la întrebarea anterioară. Haosul în materia utilizării inteligenţei artificiale îl poate crea chiar omul și nu roboţii. Or, el, în opinia noastră este capabil să dirijeze lucrurile în acest fel încât să se evite orice haos în materia discutată.

Haosul în materia utilizării inteligenţei artificiale
îl poate crea chiar omul și nu roboţii

A.C.: Cel mai recent dintre marile dumneavoastră proiecte este promovarea expertului în legislaţia muncii. Ce ne puteţi spune despre această nouă calificare și cum vedeţi rolul ei în societate?
A.Ţ.: Am sprijinit crearea noii profesii de expert în legislaţia muncii și o apăr și o sprijin în continuare. Eu însumi sunt expert în legislaţia muncii și mai mult, Președinte de onoare al Uniunii Naţionale a Experţilor în legislaţia muncii. De ce? Pentru că un expert, în orice domeniu, trebuie să fie o persoană care prezintă cunoștinţe temeinice și expertiză într-un anumit domeniu, un specialist de mare clasă. Iar România are nevoie de experţi în toate domeniile, inclusiv în cel al relaţiilor de muncă, în care sunt prezenţi aproximativ 700.000 de angajatori și 6 milioane de lucrători. Este nevoie de specialiști în îndrumarea și consilierea partenerilor sociali, în medierea conflictelor între ei.
Precizez că particip la întâlnirile și conferinţele naţionale și internaţionale la care participă experţii în legislaţia muncii sau/și reprezentanţii lor.
De exemplu, în zilele de 4 și 5 aprilie 2024, s-a desfășurat la București Summitul internaţional al Experţilor în Legislaţia Muncii la care au fost prezenţi reprezentanţi ai organizaţiilor de profil din Italia, Spania, Canada, Coreea de Sud.

România are nevoie de experţi
în toate domeniile

A.C.: Pe lângă articolele din revistă pe care le-aţi scris și care răspund multor întrebări vă rog să ne spuneţi cum vedeţi dreptul muncii pe viitor, având în vedere aceste tendinţe descrise mai sus?
A.Ţ.: Dreptul muncii va exista și în viitor, el va însoţi munca atât timp cât va exista omul. Sigur că el se va adapta necesităţilor economice și sociale, așa cum s-a întâmplat în istoricul existenţei sale și cum se întâmplă și în prezent.
Anticipez că se vor accentua preocupările statelor pe linia unei protecţiei sociale crescute a lucrătorilor, o flexibilizare tot mai accentuată a raporturilor de muncă, o libertate mai mare a angajaţilor în prestarea activităţii profesionale, precum și în implicarea lor în viaţa privată. Așadar, aceste tendinţe de flexibilizare și protecţie a angajatului deja discutate se vor se vor accentua.

Tendinţele de flexibilizare și protecţie
a angajatului se vor accentua

A.C.: În aceste vremuri de profundă transformare, să ne întoarcem la omul Alexandru Ţiclea, la valorile dumneavoastră, cele care v-au permis să evoluaţi continuu și să abordaţi schimbările creativ. Ce alte pasiuni aveţi sau aţi avut de-a lungul vieţii? Aţi ales dreptul muncii sau dreptul muncii v-a ales pe dumneavoastră? Aţi fi dorit să faceţi altceva?
A.Ţ.: Mai în glumă, mai în serios, eu afirm adesea că disciplinele își aleg titularii și nu invers…Deci, dreptul muncii… m-a ales pe mine. Mie mi-a plăcut faptul că este legat direct de viaţaomului, că dă valoare acesteia, că munca este atât sursă de existenţă cât și de formare și educare a personalităţii umane.
Mi-a plăcut mult să citesc și nu doar cărţi de drept, dar și de filozofie, memorii, de cultură generală, de satiră și umor etc. Este motivul pentru care particip la festivaluri de epigramă, fiind chiar și … autor.
Cultura în materie îmi permite să fiu titular al unui curs de Retorică, să public un atare curs, precum și a unei cărţi de oratorie și procese celebre. Când eram mai tânăr jucam adesea cu prietenii fotbal, acum doar mimez că sunt un fotbalist.

Disciplinele își aleg titularii și nu invers.
Dreptul muncii m-a … ales pe mine

A.C.: Știu însă că una dintre valorile dumneavoastră este umorul și fiind un mare admirator al artei oratorice aţi abordat stiluri literare precum aforismele, catrenele, epigramele și pamfletele. Așadar putem spune că pasiunea pentru literatură, filozofie și Retorică sau „munca spiritului” cu alte cuvinte au potenţat apetitul dumneavoastră de a scrie și de a deveni un autor prolific. La final, vă invit să ne povestiţi câte ceva inedit despre omul Alexandru Ţiclea și dacă doriţi vă invit să încheiem interviul într-o notă optimistă cu o epigramă.
A.Ţ.: Ajungem așadar și la ultima întrebare. Observ că sunteţi documentată, știţi multe despre mine… Da, mă relaxez cu aforisme, catrene, epigrame, pamflete. De regulă, sunt consumator unor asemenea genuri literare. Dar, uneori cochetez și cu autoratul. De regulă epigramele sunt caustice, sunt critice, scot în evidenţă defectele; nu prea sunt optimiste.
O să încerc cu una…, care cred că se potrivește, intitulată:
Constatare
Nu afirm așa în dodii,
Dar sunt genii fără studii
Și mulţi proști cu doctoratul.
Deci, nu-i totul … învăţatul!
A.C.: Domnule Profesor, este clar că umoriștii împărtășesc un spirit comun. Epigrama dumneavoastră îmi aduce aminte de un citat din Mark Twain – celebru pentru umorul său – „Nu lăsa școala să intervină în educaţia ta.”, desigur în ideea că educaţia nu se rezumă doar la a învăţa. Iar Dumneavoastră sunteţi un exemplu în acest sens, deschizător de drumuri în profesia care v-a ales, calitate pe care o voi rezuma, la final, tot cu un citat din Mark Twain:
„Douăzeci de ani de acum vei fi mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut. Deci, scoate ancora, navighează departe de portul sigur, prinde vânturile comerciale în pânzele tale. Explorează. Visează. Descoperă.”
Domnule Profesor, vă mulţumesc pentru interviul acordat.