Consideraţii privind practica recentă a instanţelor de judecată în materia abuzului în serviciu

Decision no. 405/2016 of the Constitutional Court of Romania established new standards of clarity and predictability in the matter of abuse of office, related to the duties of the active subject of this crime. If, immediately after the appearance of this reference decision, the issue of the impossibility of mentioning, exclusively by means of a primary legislative act, the duties of the service, transforming the normative act into a real job description, diverting it from its role, subsequently, the courts of judgment, through the adopted solutions, had the role of concretely applying these provisions, on which occasion they decided that it would not be possible for the legislator to establish, concretely, for each official, for each position or for each employee the service obligations in detailed way, exclusively by a law. In this sense, the judicial practice has become uniform, arguing that it is natural that the detailing of the main service duties provided for by the “primary legislation” should be done through “secondary legislation” (Government decisions, ministerial order, application rules, etc.) or even through other internal normative acts, under the condition of the existence of a correlation and in accordance with the primary normative acts.

Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României a stabilit noi standarde de claritate și predictibilitate în materia abuzului în serviciu, raportat la atribuţiile de serviciu ale subiectului activ al acestei infracţiuni. Dacă imediat după apariţia acestei decizii de referinţă s-a pus problema imposibilităţii menţionării, exclusiv prin intermediul unui act legislativ primar a atribuţiilor de serviciu, transformând actul normativ într-o adevărată fișă a postului, deturnându-l astfel de la rolul său, ulterior, instanţele de judecată, prin soluţiile adoptate, au avut rolul de a aplica în concret aceste dispoziţii, ocazie cu care au decis că nu ar fi posibil ca legiuitorul să
stabilească, în concret, pentru fiecare funcţionar, pentru fiecare funcţie ori pentru fiecare angajat obligaţiile de serviciu în mod detaliat, exclusiv printr-o lege. În acest sens, practica judiciară s-a uniformizat, susţinându-se că este firesc ca detalierea îndatoririlor de serviciu principale prevăzute de „legislaţia primară” să se realizeze prin „legislaţie secundară” (hotărâri de Guvern, ordin de ministru, norme de aplicare etc.) sau chiar prin alte acte normative interne, sub condiţia existenţei unei corelaţii și în conformitate cu actele normative primare.